Var pentru constructii Calcic Hidratat CL 90-S insacuit

Datorită purității sale și a modului de ambalare, acest produs poate fi utilizat la tratarea apelor, la producerea de mortare uscate (prin amestec uscat cu nisip, ciment, eventuali alti aditivi, urmată de însăcuire) sau direct la producerea de mortare umede în mod tradițional.

Varul hidratat cât mai pur, se utilizează în stațiile de potabilizare a apelor, înainte de a fi furnizată apa rețelelor urbane, valorificând pH-ul produsului și proprietățile antiseptice, împreună cu alte substanțe. Este un bun dezinfectant și ușurează, astfel, integrarea naturii în comunitatea umană.

De asemenea, tratează, in diversele sale forme, apele reziduale industriale sau orășenești (prin reglarea pH-ului acestora înainte de fi deversate în râuri), ajutând natura să-și refacă echilibrul în urma intervenției umane.

Varul curăță și dezinfectează și de aceea agricultorii îl folosesc în diferite combinații la stropitul plantelor și al pomilor fructiferi.

Varul este singurul material care vine din urmă în industria construcțiilor, având o vechime de peste 7500 de ani și căruia istoria i-a oferit poziția de lider de necontestat în tradiția folosirii lui.
Utilizarea varului în prepararea în mod tradițional a unui mortar umed implică nisip, ciment, var, o betonieră (dar nu în mod neapărat) și apă, prin amestecarea ingredientelor rezultând un mortar clasic.

Mortarul pe bază de var este un mortar premium, utilizarea acestuia aducând o serie de avantaje, care dispar în condițiile utilizării de mortare fără var, și anume:
– Asigură zidului o porozitate ridicată (în cazul tencuielilor), astfel încât pereții respiră;
– Igienizează și dezinfectează asigurând protecția față de bacterii și mucegaiuri și previne astfel degradarea peretelui;
– Oferă o aderență bună fiind în mod natural (varul stins sub forma de pastă) un material cleios;
– Preia mici șocuri (are proprietăți de autoreparare – închide microfisuri) datorită elasticității sale;
– Este ușor de aplicat și rezistent la umezeală;

 

Intra in cont